Cum ar reacționa germanii și francezii dacă un aliat din NATO precum România ar fi atacat

Cum ar reacționa germanii și francezii dacă un aliat din NATO precum România ar fi atacat
Publicat: 25/04/2019, 16:44

Potrivit cercetării de piață, mulți cetățenii ai statelor europene n-au auzit de articolul 5 din statutul NATO, care prevede că orice atac asupra unui stat membru echivalează cu un atac asupra tuturor. Practic, toate țările membre NATO ar trebui să intervină în sprijinul statului aliat care a fost atacat.

Studiul publicat de YouGovarată faptul că majoritatea cetățenilor din statele membre NATO ar fi dispuși ca țara lor să intervină pentru a-și apăra absolut toți aliații. Totuși, există și câteva excepții: mulți cetățeni din Occident se arată reticenți în privința apărării țărilor din Est precum România și Turcia, membre NATO cu drepturi depline, dar și pentru Ucraina, stat care corește aderarea la Alianță.

Cetățenii din Germania și Franța ar fi cei mai rezervați dacă ar fi vorba de o intervenție în favoarea României. Conform datelor YouGov, doar 30% dintre respondenții din Germania au declarat că ar fi de acord ca țara lor să intre în luptă pentru România. În schimb, 39% ar fi împotrivă, iar restul s-au abținut să-și spună o părere. În ce privește un eventual sprijin acordat Turciei, germanii ar fi și mai rezervați. Mai mult de jumătate (60%) ar fi împotrivă și doar 14% ar fi de acord ca Germania să ajute Turcia.

românia atacată

Și mulți francezi sunt nehotărâți la acest capitol, potrivit sondajului și anume 33% dintre ei ar fi de acord ca țara lor să apere România, în timp ce 35% s-ar opune.

Astfel, cei mai mulți germani și francezi nu ar fi de acord ca armatele țărilor lor să intervină pentru România, Ucraina și Turcia. De asemenea, datele sondajului mai arată că, și în cazul în care Statele Unite ale Americii ar fi atacate, cei mai mulți germani s-ar opune ca țara lor să-și ajute aliatul de peste Ocean.

Foto: YouGov

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună